Acasă

SEMINAR METODIC NAȚIONAL

 

În cadrul activităților de formare și dezvoltare profesională continuă, la data de 10  septembrie 2026, în incinta Centrului de Execelenţă în Transporturi s-a desfăşurat seminarul metodic naţional, cu participarea a 37 metodişti din Învăţământul Profesional Tehnic – Centre de Excelenţă/ Colegii/ Şcoli profesionale, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Doamna Clipaci Diana, Consultant superior, Secţia evaluare şi monitorizare în învăţământul general; Direcţia politici în învăţământul general.

Tematica seminarului – Componentele esenţiale ale activităţii metodice şi interdependenţele dintre ele în profesionalizarea carierei cadrelor didactice.

Activitatea a avut drept scop valorificarea exemplelor de bune practici privind planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii metodice şi formularea direcțiilor de îmbunătățire a activității metodice la nivelul instituţiei de învăţământ.

Pe parcursul seminarului au fost abordate aspecte actuale privind organizarea și eficientizarea activității metodice, monitorizarea calității procesului educaţional, relevanţa componentelor activităţii metodice în profesionalizarea carierei cadrelor didactice, precum și identificarea unor soluții pentru provocările cu care se confruntă cadrele didactice din învățământul profesional tehnic.

Participanții au fost implicați în activități interactive, discuții și schimb de experiență, fapt ce a contribuit la valorificarea bunelor practici și la identificarea unor direcții comune de dezvoltare a activității metodice.

Contribuţiile, ideile şi experienţa fiecărui participant au făcut ca activitatea să fie una valoroasă pentru metodişti, dar şi un bun prilej de schimb de experiență, reflecție și dialog profesional.

Totodată, metodiştii din ÎPT au fost instruiţi cu privire la noile modificări a Regulamentului de atestare a cadrelor didactice/  de conducere din învăţământul general, profesional tehnic şi din cadrul structurilor teritoriale de asistenţă psihopedagogică.

Seminarul a constituit o oportunitate importantă pentru consolidarea colaborării dintre metodiști, facilitarea comunicării profesionale și promovarea unor practici educaționale eficiente, orientate spre îmbunătățirea calității formării profesionale a elevilor.

Prin implicare, colaborare și deschidere către noi abordări, contribuim împreună la dezvoltarea unui învățământ de calitate.

Mulțumim tuturor participanților pentru profesionalism, implicare și atmosfera constructivă creată pe parcursul seminarului!

Împreună pentru o educație de calitate!