Tinerel purtat de dor…
La data de 20 aprilie, curent, în sala Filarmonicii naţionale „Serghei Lunchevici” ansamblul folcloric „Haiducii”, susţinut de ansamblurile folclorice „Baştina” şi „Plăieşii”, la aniversarea de 15 ani de activitate, a prezentat concertul cu genericul „Tinerel purtat de dor…”, promovând valorilor creaţiei populare, înţelepciunea neamului şi Cântecul Istoriei, ce ne menţine demnitatea şi verticalitatea. În această seară cu revelaţie, cu sufletul spre aceste pietre nestemate ale trecutului, „Haiducii” au cântat întru prosperarea şi dăinuirea neamului nostru – coborâtori din Credinţă, Suferinţă, Lumină şi Dor!
Astăzi, valorile trecutului au reînviat prin promovarea tradiţiilor, obiceiurilor, cântecului din acest spaţiu mioritic de către tânăra generaţie, ghidată de profesioniştii, îndrăgostiţi de acel izvor nesecat al înţelepciunii neamului – folclorul. Astfel, în anul 2004, administraţia Centrului de Excelenţă în Transporturi, dintr-o explozie a sufletului şi o dragoste nemărginită pentru acel izvor nesecat al cântecului popular, a venit cu iniţiativa de a crea un ansamblu folcloric inedit, reprezentat doar din tineri, cu abilităţi native deosebite, în sufletul cărora dăinuieşte frumos cântecul. Cu multă răbdare, dorinţă, responsabilitate „Haiducii” împreună cu Dl Gribincea Nicolae, Maestru în arte al Republicii Moldova, au reuşit să eclateze, prin participarea la diverse festivaluri, concursuri, prezentări, fiind meritat apreciaţi cu diplome, premii şi aplauze sincere ale spectatorilor. Au fost invitaţi la Biserica Sfântului Dumitru, cu un program de cântece pascale, la Hramul oraşului Chişinău, la Hramul satului Boşcana cu un program select, la emisiunile televizate, iar prestaţia în or.Adjud, România, a emoţionat profund publicul, care i-a admirat şi apreciat prin aplauze în picioare, fiind invitaţi repetat în scenă. Grupul de dans al ansamblului „Haiducii”, ghidat de Dl Golovatiuc Valentin, completează cântecul popular cu „căluşarii”,, „sârba”, „hora”, „bătuta bătrânească”, care veghează la porţile jocului strămoşesc.